Video Nava unde a apărut un focar de hantavirus va ajunge în Insulele Canare.Ce spun experţii OMS Nava de croazieră cu focarul de hantavirus la bord va fi primită în Europa, în Insulele Canare! Experţii în sănătate fac totuşi apel la calm şi dau asigurări că riscul unei pandemii – cum s-a întâmplat în cazul coronavirusului – nu există. Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune însă că e foarte posibil ca microbul în cazul de faţă să se fi transmis de la om la om. de Mario Tohăneanu la 06.05.2026 , 09:02 Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Cei 147 de oameni captivi la bordul navei cuprinse de focarul de hantavirus vor ajunge în Insulele Canare în următoarele 3 sau 4 zile. E cel mai apropiat punct care dispune de toată aparatura medicală necesară. Odată ce vasul va acosta, echipele de doctori spanioli îi vor prelua pe pasagerii navei. Îi vor examina, îi vor trata dacă e nevoie şi îi vor transfera în ţările lor de origine. Până atunci, oamenii de la bordul vasului încearcă să-şi păstreze calmul pe cât posibil. “Nu te urci pe o barcă gândindu-te că unul dintre cei o sută de pasageri ar putea muri. A fost un şoc.
A trebuit să procesăm informaţia asta pentru un moment. Sunt persoane care nu vor deloc să intre în contact cu alţii în interior. Dacă, de exemplu, doi sau trei dintre noi stăm la aparatul de cafea, păstrăm o distanţă de un metru şi jumătate.”, spune Helene Goessaert, pasageră. Probabilitatea ca virusul să se fi transmis de la om la om este foarte mare şi ar fi unul dintre puţinele cazuri documentate până acum. Articolul continuă după reclamă “Considerăm că ar putea exista o anumită transmitere de la om la om în rândul contactelor foarte strânse, cum ar fi soţul şi soţia, persoanele care au împărţit aceeaşi cabină şi aşa mai departe. Vă înţelegem. Ştim că sunteţi speriaţi.”, explică Maria Van Kerkhove, reprezentant Organizația Mondială a Sănătății. Panică nu e doar la bordul vasului.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii îi caută acum şi pe cei 82 de oameni care au zburat în acelaşi avion cu pacienta de origine olandeză, moartă după infectarea cu virusul. Experţii în sănătate fac totuşi apel la calm şi dau asigurări că hantavirusul nu prezintă risc de pandemie cum s-a întâmplat în cazul coronavirusului. În total, şapte persoane au fost afectate de focar: trei au murit, una se află la terapie intensivă şi starea ei se îmbunătăţeşte, iar alţi trei urmează să fie preluaţi cu o barcă din portul din Capul Verde şi trimişi în Olanda şi Germania. Mario Tohăneanu Like Dincolo de informație, știrile sunt și despre oameni. De aceea, cred că jurnalismul a existat mereu, undeva, în ADN-ul meu. ➜ croaziera virus hantavirus Înapoi la Homepage Decizia radicală a unui bărbat, după ce soţia lui l-a trădat, având o aventură cu prietenul lui milionar! 2026 ar putea fi cel mai fierbinte an din istorie.
Fenomenul care va afecta întreaga planetă Mega lovitură pregătită de Florin Manea!Are 17 ani și are Italia la picioare: „Îl sparg dacă nu mă ascultă!” “E momentul ca BNR să intervină”. Un economist spune că Isărescu are două variante, după creşterea euro, dar una va duce la recesiune Soacra lui Bogdan de la Ploiești, terorizată și amenințată de un lider interlop! Ar fi intimidat-o cu pungi cu fecale Comentarii Întrebarea zilei Credeţi că euro va depăşi pragul de 5,2 lei până la sfârşitul zilei?
Da Nu Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp!




