Video Un oraş simbol al SUA va fi înghiţit de ape.Specialiştii fac apel la relocarea populaţiei Încălzirea globală, intensificarea uraganelor, dar şi exploatările petroliere vor înghiţi unul dintre oraşele simbol ale Americii. New Orleans a ajuns într-un punct critic, iar specialiştii spun că relocarea populaţiei ar trebui să înceapă imediat. de Redactia Observator la 05.05.2026 , 20:52 Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Versurile piesei “New Orleans se scufundă”, lansată în 1989 de trupa canadiană Tragically Hip, sunt pe cale să devină realitate. Specialiştii avertizează că oraşul istoric va fi înconjurat de apele Golfului Mexic în doar câteva decenii. Zona este considerată acum cel mai vulnerabil teritoriu de coastă din lume.
“Problema aici este cu oamenii – extrag prea multă apă subterană. E ca un acvifer subteran, ca o sticlă cu apă. Dacă scoţi prea multă, se va sfărâma”, explică Matt Simon, jurnalist de mediu. Recunoscut în urmă cu 300 de ani, New Orleans e locul unde a luat naştere jazzul, iar Cartierul Francez este unul dintre cele mai cosmopolite locuri din lume. Articolul continuă după reclamă Creşterea nivelului mării, estimată între 3 şi 7 metri, face ca linia ţărmului să se retragă cu până la 100 de km spre interior. Iar pierderea teritorială a Louisianei este extrem de rapidă – o suprafaţă de dimensiunile unui teren de fotbal dispare sub ape la fiecare 100 de minute.
Coasta Golfului este predispusă la inundaţii masive, aşa cum s-a întâmplat în 2005, când uraganul Katrina a lovit sudul Statelor Unite.Oamenii de ştiinţă au însă un adversar neaşteptat în combaterea încălzirii globale. “Avem țări care au o putere nucleară extraordinară și când îi aud pe acești oameni vorbind despre încălzirea globală… aceasta este încălzirea globală de care trebuie să vă faceți griji, nu că nivelul oceanului va crește în 400 de ani cu câţiva milimetri. Şi veți avea mai multe proprietăți pe malul mării, nu? Dacă se întâmplă asta. Am întrebat dacă este bine sau rău.
Am spus că este un lucru bun dacă am o mică proprietate la ocean?“, a declarat preşedintele SUA Donald Trump. 360.000 de oameni locuiesc acum în New Orleans. Ei sunt sfătuiţi să se mute mai spre nord. Armata americană a anunţat că digurile din jurul orașului sunt proiectate să dureze încă 25 de ani. Redactia Observator Like Observator – Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ➜ new orleans Înapoi la Homepage Decizia radicală a unui bărbat, după ce soţia lui l-a trădat, având o aventură cu prietenul lui milionar!
2026 ar putea fi cel mai fierbinte an din istorie.Fenomenul care va afecta întreaga planetă Mega lovitură pregătită de Florin Manea! Are 17 ani și are Italia la picioare: „Îl sparg dacă nu mă ascultă!” “E momentul ca BNR să intervină”. Un economist spune că Isărescu are două variante, după creşterea euro, dar una va duce la recesiune Soacra lui Bogdan de la Ploiești, terorizată și amenințată de un lider interlop! Ar fi intimidat-o cu pungi cu fecale Comentarii Întrebarea zilei Credeţi că euro va depăşi pragul de 5,2 lei până la sfârşitul zilei? Da Nu Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp!





