Țara din Europa unde asistaţii social sunt cazaţi în hoteluri de lux, pentru care statul plăteşte mii de euro În cantonul Zug din Elveția, criza locuințelor accesibile obligă autoritățile să cazeze persoane vulnerabile în hoteluri, uneori în afara cantonului, la costuri mult mai mari decât chiria unui apartament obișnuit.de Denisa Gheorghe la 27.04.2026 , 20:12 Orașul vechi din Zug, Elveția – Shutterstock O mamă și fiul ei, mutați într-un hotel din lipsă de alternative Tot mai multe cazuri similare: hotelurile, o soluție tot mai frecventă Plafonul chiriei și realitatea din piață O soluție imperfectă, dar uneori inevitabilă Comunele sunt obligate să ofere adăpost persoanelor aflate în dificultate și care beneficiază de ajutor social. Însă, în cantonul Zug, lipsa acută de locuințe le forțează să recurgă la hoteluri, uneori în alte cantoane, pentru sume considerabile, arată raportul anual al serviciului de mediere, potrivit publicaţiei Blick. O mamă și fiul ei, mutați într-un hotel din lipsă de alternative Matilda S.* locuieşte de mai multe luni alături de fiul său de 18 ani într-un hotel din Goldau (cantonul Schwyz), însă nu din proprie alegere. Serviciul social din comuna sa din Zug a decis mutarea într-o pensiune din alt canton, din cauza lipsei de locuințe disponibile. Articolul continuă după reclamă Pentru cei doi, situația este dificilă.
Femeia a încercat să găsească singură o locuință și a identificat un apartament cu trei camere în cantonul Zug, cu o chirie de 3.500 de franci (circa 3.600 de euro) pe lună. Cu toate acestea, autoritățile au refuzat să acopere costul, considerând chiria prea mare, deși cazarea la hotel ajunge la aproximativ 5.500 de franci lunar (aproximativ 5.700 de euro). Matilda nu înțelege această decizie și s-a adresat serviciului de mediere din Zug. Mediatoarea Bernadette Zürcher a intervenit în acest caz, iar serviciul social a explicat că alegerea hotelului a fost dictată de lipsa locuințelor de urgență, se arată în sursa citată. Instituția recunoaște că situația nu este singulară: “Din cauza lipsei de locuințe accesibile, suntem din ce în ce mai des nevoiți să apelăm la hoteluri”. Tot mai multe cazuri similare: hotelurile, o soluție tot mai frecventă Bernadette Zürcher confirmă că a gestionat mai multe situații similare în ultimul an. “Cazarea în hoteluri generează costuri mult mai mari decât apartamentele la prețurile pieței”, subliniază aceasta.
De asemenea, ea arată că relocările în afara cantonului sunt frecvente, iar pentru persoanele afectate este greu de înțeles de ce nu li se finanțează o locuință obișnuită, în condițiile în care hotelurile sunt mai scumpe.Plafonul chiriei și realitatea din piață Conform regulilor din cantonul Zug, chiria pentru o gospodărie formată din două persoane este acoperită până la aproximativ 1.700 de franci pe lună (circa 1.750 de euro). Cu toate acestea, raportul arată că serviciile sociale au o marjă de apreciere din ce în ce mai mare în aplicarea acestor reguli. Mai multe comune din canton au confirmat pentru Blick că găsirea de locuințe pentru persoanele asistate social devine tot mai dificilă. În Baar și Risch, de exemplu, unele persoane sunt cazate în pensiuni, iar în anumite cazuri este necesară mutarea în alte cantoane. Autorităţile din Zug subliniază lipsa locuințelor accesibile, în special în segmentul cel mai ieftin.
O soluție imperfectă, dar uneori inevitabilă Toate comunele sunt de acord că hotelurile nu reprezintă o soluție ideală și creează insecuritate pentru cei afectați.Cu toate acestea, în contextul actual al pieței imobiliare, astfel de situații devin uneori inevitabile. În comuna Cham, autoritățile consideră că costurile mai mari sunt justificate dacă astfel pot fi prevenite cazurile de persoane fără adăpost. Denisa Gheorghe Like locuinte sociale ajutoare beneficiari elvetia hoteluri chirii piata imobiliara Înapoi la Homepage Cu ce se ocupă femeia care a fost înşelată de soţul milionar cu cea mai bună prietenă a ei! Imagini rare cu Daniela Crudu. Cum arată acum fosta asistentă TV de când e mamă de doi copii Haos uluitor la Rapid!
De ce a fost Aioani băgat în teren?„Amatorism! A simțit o jenă și la încălzire” Iarna se întoarce în mai: Blocajul atmosferic Omega aduce minime de -5 grade în Europa. România va fi afectată și ea Igor Cuciuc a încercat să își dezgroape fiica! Momente cumplite pentru familia artistului Comentarii Întrebarea zilei Reuşiţi să vă culcaţi copilul înainte de ora 21:00? Da Nu Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp!





