Sorin Grindeanu Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Video Actualitate Sorin Grindeanu, întrebat dacă își dă demisia de la șefia Camerei Deputaților: „Și-a dat demisia domnul Bolojan și nu știu?Îmi dați o veste bună?” Alexandra Nistor, Rebecca Popescu Publicat: 28.04.2026 13:24 Actualizat: 28.04.2026 13:46 Liderul PSD a fost întrebat marți, de către jurnaliștii prezenți în Parlament, dacă își va da demisia din fruntea Camerei Deputaților, lucru pe care a spus, într-o conferință de presă din 23 martie, că îl va face dacă se va destrăma coaliția de guvernare. „Când o face și Abrudean”, a răspuns scurt Sorin Grindeanu la întrebarea despre demisie.
Mircea Abrudean este președintele Senatului din partea PNL.Președintele PSD a continuat condiționând demisia sa de cea a premierului, conform înțelegerii între partide. „Evident, nu dau înapoi de la nimic.
Atâta timp cât exista un protocol în care se spunea că prim-ministrul își dă demisia, Senatul, Camera Deputaților intră în același protocol.Că e vorba de prim-ministru, de Cameră, de Senat, lucrurile trebuiesc discutate în același mod. Pare că nu vine o demisie dinspre guvern.
Și-a dat demisia domnul Bolojan și nu știu?Îmi dați o veste bună?”, a mai spus Grindeanu. Sorin Grindeanu a spus, într-o conferință de presă de acum o lună, că va renunța la funcția pe care o deține în Parlament dacă se va destrăma coaliția de guvernare.





