Șefii EximBank rup tăcerea, după ce Ilie Bolojan a cerut mazilirea directorului băncii și a anunțat că va sesiza Parchetul Autor: Lucian Negrea, Reporter Publicat: 09/07/2025 16:12 Sursa foto: Credit: Cristian Cristel / Xinhua News / Profimedia Distribuie: Exim Banca Românească vine cu precizări în urma declaraţiilor făcute de premierul Ilie Bolojan şi arată că procesul de schimbare a sediului social s-a realizat cu deplina respectare a prevederilor legale, toate etapele fiind aprobate la nivelul Consiliului de Administraţie şi al Adunării Generale a Acţionarilor.
Banca menţionează că schimbarea sediului a fost o decizie de management strategic, pentru eficientizarea activităţii şi construirea unei imagini corporative, cât şi pentru optimizarea costurilor operaţionale.
Potrivit băncii de stat, încheirea şi derularea contractului de sublocaţiune au făcut anterior obiectul unor verificări extinse, atât din partea unor autorităţi administrative, cât şi judiciare (cum ar fi Curtea de Conturi, Direcţia Naţională Anticorupţie), nefiind constatată nicio încălcare a legii şi nefiind dispusă nicio măsură coercitivă în consecinţă.Premierul Ilie Bolojan a cerut Ministerului de Finanţe să înceapă procedura de înlocuire a directorului Exim Banca Românească, în urma scandalului privind vila RA-APPS în care se află sediul băncii.
Precizăril Exim Banca Românească vin în contextul în care premierul Ilie Bolojan a explicat săptămâna trecută că banca de stat plăteşte unui terţ o chirie lunară de 180.000 de euro, în timp ce RA-APPS, regie a statului, primeşte 60.000 de euro.





