România va investi 30 de milioane de euro în circuite dedicate consumului de substanțe psihoactive Autor: Alecsandru Ionescu Publicat: 25/07/2025 22:51 Sursa foto: Pinterest Distribuie: Rareş – Petru Achiriloaie, şeful Agenţiei Naţionale pentru Politici şi Coordonare în domeniul Drogurilor şi Adicţiilor, a anunţat, vineri seară, că sunt discuţii la nivelul Ministerului Investiţiilor şi cel al Sănătăţii pentru atragerea a 30 milioane de euro, bani europeni, pentru mai multe circuite pentru consumul de substanţe psihoactive în ţară.Specialistul a explicat că, după ce persoana dependentă se tratează într-un spital, are nevoie de o perioadă într-un centru rezidenţial şi apoi este nevoie de centre de zi care să ajute în comunitate persoana care s-a tratat.
”Discutăm în momentul de faţă cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi cu alţi parteneri, cum ar fi Ministerul Sănătăţii, despre un apel de finanţare de aproximativ 30 de milioane de euro, cu care ar urma să se construiască mai multe circuite pentru consumul de substanţe psihoactive în ţară.(…) Dacă tu eşti o persoană cu o dependenţă de droguri, este clar că trebuie să accepti ca ai această problemă şi să fii deschis să faci tratament.
Trebuie să mergi să faci dezintoxicare într-un mediu spitalicesc, unde teoretic te echilibrezi chimic, se scot toate drogurile din tine., în câteva zile, o săptămână, două săptămâni, depinde de la om la om, după care teoretic ar trebui să ajungi într-o centru rezidenţial. Lipsa lor e o mare problemă, a declarat Rareş – Petru Achiriloaie, vineri seară, la Medika TV, potrivit news.ro.
Într-un astfel de centru rezidenţial, cei care s-a dezintoxicat de droguri într-un spital, se vor putea reechilibra.”Un centru rezidenţial în care să te echilibrezi, să ai parte de psihoterapie, să fii într-un mediu sigur în care nu ai acces la alte substanţe şi aşa mai departe. Unde, teoretic, din nou se stă între o lună, trei luni, şase luni, în funcţie de fiecare om.





