Premierul desemnat Ilie Bolojan a afirmat sâmbătă, în cadrul Congresului USR, că ar fi trebuit să fie mai degrabă “Pregătiți să demolăm” privilegii, sinecuri, “pregătiţi să tăiem” cheltuieli inutile, “pregătiți să suferim alături de români”, pornind de la sloganul sub care se desfășoară evenimentul. Avertizând că perioada ce urmează nu va fi una ușoară, Bolojan a subliniat importanța acțiunilor concrete în locul vorbelor goale. Guvernul la care se lucrează va fi, foarte probabil, un guvern de sacrificiu, cu o luptă dificilă pentru reducerea deficitelor și menținerea stabilității fără a afecta prea mult populația. Recâștigarea încrederii cetățenilor va fi un obiectiv major, iar colaborarea și încrederea între membrii echipei guvernamentale vor fi esențiale în acest proces. Ilie Bolojan a exprimat încredere în dedicarea echipei guvernamentale și în sprijinul acordat de echipa USR. Președintele ales al USR, Dominic Fritz, va prezenta strategia politică a partidului în cadrul congresului, iar delegații vor alege Comisia Națională de Arbitraj și Comisia Națională de Cenzori. Liderii USR se vor reuni ulterior în cadrul unui Comitet Politic pentru a vota strategia privind intrarea la guvernare.

