Statisticienii de la Football Meets Data au calculat șansele de a merge mai departe ale românilor în Liga Campionilor. În urma zecilor de mii de simulări, FCSB apare printre formațiile calificate în faza ligii din UEFA Champions League, cel puțin pe hârtie. Roș-albaștrii sunt poziționați pe ultimul loc din a patra urnă valorică, având atât cel mai mic coeficient european, cât și cel mai mic procentaj de reușită de calificare dintre toate cele 36 de formații care ar ajunge în grupă.
FCSB ar fi prima deasupra liniei, conform proiecției celor de la Football Meets Data. Astfel că, potrivit simulărilor statistice, e văzută de computer cu șanse mai mari de calificare decât Sturm Graz, Basel, Feyenoord sau Nice. 29 de echipe au deja asigurată calificarea în faza finală din Liga Campionilor, urmând ca alte 7 să li se alăture după disputarea tururilor preliminare și a play-offurilor.
Doar CFR Cluj va ajunge în grupa Conference League, conform Football Meets Data. În schimb, Universitatea Craiova și Universitatea Cluj nu sunt văzute de computer cu șanse de a trece de tururile preliminare din cea de-a treia competiție continentală.
Sursa: Paul Cirican
Etichete: FCSB, Liga Campionilor, Gigi Becali





