Statisticienii de la Football Meets Data au calculat șansele de a merge mai departe ale românilor, cu ajutorul inteligenței artificiale. În mod normal, FCSB va ajunge în turul 3 fără probleme, dar de acolo începe greul. Ei au plasat campioana din Superliga pe tabloul virtual al grupei Ligii Campionilor, visul patronului Gigi Becali. Roș-albaștrii sunt poziționați pe ultimul loc din a patra urnă valorică, având atât cel mai mic coeficient european, cât și cel mai mic procentaj de reușită de calificare dintre toate cele 36 de formații care ar ajunge în grupă.
Proiecția celor de la Football Meets Data arată că FCSB are șanse mai mari de calificare decât alte echipe precum Sturm Graz, Basel, Feyenoord sau Nice. 29 de echipe au deja asigurată calificarea în faza finală din Liga Campionilor, urmând ca alte 7 să li se alăture după disputarea tururilor preliminare și a play-offurilor. Conform Football Meets Data, dintre celelalte reprezentante ale României în Cupele europene, doar CFR Cluj va ajunge în grupa Conference League, unde urmează să fie cap de serie.
Universitatea Craiova și Universitatea Cluj nu sunt văzute de computer cu șanse de a trece de tururile preliminare din cea de-a treia competiție continentală. Sursa: Paul Cirican
Etichete: FCSB, Liga Campionilor, Gigi Becali





