Evadare ca-n filme în Franța.Un tânăr s-a strecurat în bagajul colegului său de celulă care fusese eliberat Un plan ingenios de evadare a pus pe jar autoritățile din Franța. Un tânăr de 20 de ani a reușit să iasă dintr-o închisoare de lângă Lyon ascuns în geanta colegului său de celulă, care era eliberat.
Deținutul executa mai multe pedepse și era vizat într-un dosar de crimă organizată.Parchetul a deschis o anchetă pentru evadare în grup și conspirație criminală, iar administrația penitenciarului a demarat verificări interne. de Redactia Observator la 13.07.2025 , 10:40 Evadare ca-n filme în Franța.
Un tânăr s-a strecurat în bagajul colegului său de celulă care fusese eliberat – Shutterstock | Imagine ilustrativă EXCLUSIV.Reacţia lui Selly, după ce un copil a fost îndemnat de artist să sară de pe scenă, la Beach Please Un deţinut de 20 de ani a evadat vineri din închisoare ascunzându-se într-o geantă a colegului său de celulă care, la finalul pedepsei, ieşea din penitenciarul de lângă Lyon, în sud-estul Franţei, au informat sâmbătă surse concordante, notează AFP, citat de Agerpres. Într-un comunicat transmis AFP, administraţia penitenciarului a precizat ca tânărul executa "mai multe" pedepse cu închisoarea.
El "a profitat de eliberarea colegului său de celulă pentru a se ascunde în geanta lui şi a ieşi" din închisoare, a precizat aceasta, confirmând o informaţie a canalului de ştiri BFMTV.Articolul continuă după reclamă Tânărul a făcut obiectul "unui mandat de arestare" în cadrul unei anchete judiciare legate de crima organizată, a declarat pentru AFP Parchetul din Lyon care a deschis o anchetă pentru "evadare în bandă organizată şi conspiraţie criminală". În plus, a fost declanşată o anchetă internă pentru "a face lumină" asupra circumstanţelor acestei evadări, despre care Parchetul şi forţele de ordine au fost imediat informate, potrivit administraţiei penitenciarului care "va lua toate măsurile disciplinare ce se impun".
Redactia Observator Like Observator – Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.➜ evadare penitenciar franta ancheta detinut periculos Înapoi la Homepage Comentarii Întrebarea zilei Sunteți de acord ca șefii de la stat cu salarii foarte mari să renunțe voluntar la o parte din bani? Da Nu Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp!






