Preşedintele american Donald Trump a declarat că Statele Unite vor relua livrările de sisteme de apărare antiaeriană Patriot pentru a ajuta Ucraina să respingă atacurile aeriene rusești, într-un moment în care relaţiile sale cu liderul de la Kremlin se deteriorează, relatează AFP.„Le vom trimite Patriot, de care au nevoie disperată”, a declarat liderul republican de la Casa Albă, la două săptămâni după ce Pentagonul a suspendat anumite transporturi de arme către Ucraina.
„Nu am decis încă numărul, dar le vom trimite, pentru că au nevoie de protecţie”, a adăugat cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite.Potrivit lui Trump, livrarea de sisteme Patriot va face parte dintr-un acord ce implică NATO, care va plăti Statelor Unite pentru armele furnizate Ucrainei.
„De fapt, le vom trimite diverse echipamente militare foarte sofisticate, iar ei ne vor plăti 100%”, a susținut președintele american.Dezamăgit de Vladimir Putin, care nu acceptă încetarea războiuluiDonald Trump a repetat că este „dezamăgit” de Vladimir Putin, care nu a acceptat un armistițiu, a tergiversat negocierile asupra încetării războiului și a intensificat bombardamentele asupra Ucrainei.„Putin a surprins cu adevărat pe mulţi oameni.
Credeam că este un om de cuvânt.
Vorbeşte frumos, iar seara bombardează pe toată lumea”, a spus Trump, vizibil nemulţumit.Anterior, Trump a declarat că Putin se arată „foarte amabil” cu el, dar „spune multe prostii” despre Ucraina.Emisarul special american Keith Kellogg urmează să înceapă luni o nouă vizită în Ucraina.






