Ciprian Ciucu se așteaptă ca viitoarea coaliție de guvernare să funcționeze bine în prima parte, cel puțin un an, menționând că această perioadă ar fi una necesară pentru ca România să fie pusă pe direcția corectă. Ciprian Ciucu a fost întrebat, vineri, la Digi 24, dacă se așteaptă să funcționeze coaliția în patru partide. ”Îî cunosc foarte bine pe toți. Mă aștept să funcționeze bine în prima parte, cel puțin un an de zile. Sper să nu fiu romantic, așa cum spune domnul Bolojan câteodată. E forma politicoasă de a nu mă face naiv. Sper să nu fiu așa de romantic și să cred că cel puțin un an de zile, adică fix în perioada în care are nevoie să pună România pe direcția corectă, această coaliție să funcționeze”, a declarat Ciprian Ciucu. El a fost întrebat dacă ajunge un an pentru a se reface tot ce nu a funcționat în ultimii 35 de ani.