Home Sport „Bestia” lui Radu Benea.Timișoreanul își apără titlul de campion la viteză în coastă cu un bolid de 670 de cai putere „Bestia” lui Radu Benea. Timișoreanul își apără titlul de campion la viteză în coastă cu un bolid de 670 de cai putere 0 Ion-Daniel Contescu 0 Trimite Publicat: 05.05.2026 15:28 Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Pilotul timișorean Radu Benea va lua startul, în acest weekend, în prima etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă, acolo unde anul trecut a devenit campion național absolut la categoria turisme, într-o competiție cu peste 100 de participanți. La 8 ani de la prima sa cursă, Benea pornește sezonul 2026 din postura de favorit la un nou titlu, după ce anul trecut a impresionat, stabilind inclusiv patru recorduri de traseu la Harghita Băi, Râșnov, Mediaș și Poiana Brașov.
Peste 50 de piloți de top și-au anunțat prezența vineri și sâmbătă la Transalpina Challenge, prima dintre cele opt etape programate în actuala ediție a Campionatului Național de Viteză în Coastă.Pentru Benea, acesta este locul unde a și debutat, în 2018. „Îmi amintesc cu plăcere prima cursă din cariera mea, care a fost chiar pe acest traseu, și am deja emoții, mai ales că voi fi la start cu o mașină schimbată față de anii trecuți”, a declarat sportivul de la Canova Racing. Ajunge la 100 km/h în doar 2,7 secunde Acesta va pilota tot un model Ferrari 488 Challenge, însă o ediție mai nouă, fabricată în 2022, care dezvoltă 670 de cai putere și ajunge la 100 km/h în doar 2,7 secunde.
„Sper să îmi pot lua revanșa, după ce anul trecut am terminat pe locul 3 aici, dar, evident, obiectivul principal este acomodarea cu noua mașină de concurs”, a adăugat timișoreanul.De altfel, nu este singura noutate pentru cel mai bine cotat club de motorsport din Timiș. Nicolas Benea (18 ani), campionul juniorilor din 2025, va pilota în acest sezon un Seat Cupra de 450 de cai putere. Totuși, nu va participa la etapa de pe Transalpina, deoarece are examene în această perioadă, urmând să revină la Poiana Brașov, pe 30-31 mai.
„Practic, în acest sezon o luăm aproape de la zero din punctul de vedere al materialului de concurs, dar suntem optimiști.În plus, s-au alăturat proiectului nostru și două branduri renumite, Corlan Mobility și MaxAgro, și suntem încrezători că vom obține și în 2026 rezultate foarte bune pentru motorsportul din județul nostru”, a mai spus Radu Benea. Etapa va începe joi seară, cu prezentarea piloților în Novaci, iar vineri sunt programate manșele de antrenamente și calificări pe deja celebrul drum care leagă orașul gorjean de stațiunea Rânca. Sâmbătă vor avea loc cele două manșe de concurs, care vor stabili învingătorii.
Printre piloții aflați pe lista de start se numără și Jerome France, Costel Cășuneanu, Lucian Răduț și Emil Ghinea.



