AUR îl somează pe Nicușor Dan, după ce ANI a refuzat să dezvăluie sponsorii președintelui: ‘Dacă nu ai nimic de ascuns, ce te oprește?‘ Autor: Mihai Cistelican Publicat: 08/07/2025 11:02 Sursa foto: Facebook/ Dan Tanasă Distribuie: Preşedintele Nicuşor Dan şi-a depus, la 20 iunie, declaraţia de avere la Agenţia Naţională de Integritate (ANI). El a precizat într-o discuţie informală cu jurnaliştii că şi-a depus declaraţia de avere şi că în anexă au fost trecute cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. ANI a refuzat să ofere, la solicitarea STIRIPESURSE.RO, declarația lui Nicușor Dan de avere și a invocat recenta decizie a Curții Constituționale (subiectul pe larg, aici). Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Dan Tănasă, îl somează public ulterior în acest sens pe președinte să-și dezvăluie declarația de avere.
„Dacă nu ai nimic de ascuns, ce te oprește?”, a spus parlamentarul AUR Dan Tănasă. Dan Tănasă: „Nicușor Dan continuă să-i sfideze pe români! Au trecut aproape două luni de când a fost înscăunat președinte, printr-o mascaradă electorală impusă de sistem, și încă refuză să își publice declarația de avere și lista sponsorilor din campanie, așa cum a promis cu gura lui de zeci de ori în fața camerelor. Transparent, cinstit, independent.
Așa se vindea Nicușor Dan în campanie.Ce avem azi? Minciuni, opacitate și 12 milioane de euro cerute de la stat pentru o campanie care nu ar fi trebuit să existe! Pe 20 iunie, Nicușor Dan le spunea jurnaliștilor că și-a depus declarația de avere și că urmează o conferință de presă.
Încă o minciună!Nu a existat nicio conferință, nu a apărut nicio declarație. Nici urmă de lista sponsorilor”, a acuzat Dan Tănasă. Purtătorul de cuvânt al AUR: „Domnule președinte ‘independent’ ai spus că vei fi altfel: arată!”„În schimb, a apărut o solicitare oficială către AEP: 12 milioane de euro din bani publici.





