Într-un an întreg, o capitală europeană nu a înregistrat niciun deces cauzat de accidente rutiere, un fapt dezvăluit recent de oficialii orașului.Numărul morților în accidente este în scădere în întreaga Uniunea Europeană, însă trecerea unui an fără niciun accident reprezintă o realizare remarcabilă pentru majoritatea orașelor, cu atât mai mult pentru o capitală europeană.În 2023, 7.807 de europeni au murit în accidente rutiere în orașele din UE.
În Berlin, 55 de oameni și-au pierdut viața în 2024, iar în regiunea Bruxelles, nouă persoane au murit în accidente rutiere în ultimele 12 luni, conform Politico.70 de noi radare au fost instalateTotuși, Helsinki, cu o populație de sub 690.000 de locuitori, a reușit să evite astfel de tragedii. În zona metropolitană locuiesc și fac naveta aproximativ 1,5 milioane de persoane.Roni Utriainen, inginer de trafic în cadrul Diviziei de Mediu Urban al orașului, a explicat că această realizare este rezultatul mai multor factori, subliniind că „limitele de viteză sunt unul dintre cei mai importanți”.Datele arată că riscul de deces al pietonilor scade la jumătate prin reducerea vitezei de impact de la 40 la 30 de kilometri pe oră.
În 2021, Helsinki a impus această limită în majoritatea zonelor rezidențiale și în centrul orașului. Pentru a aplica aceste limite, au fost instalate 70 de noi radare și s-a implementat o strategie de poliție bazată pe politica națională „Vision Zero”, care vizează reducerea la zero a accidentelor rutiere cu victime sau decese.Conform datelor Liikenneturva, entitatea finlandeză pentru siguranța traficului, numărul accidentelor rutiere mortale din Helsinki a scăzut de atunci.Îmbunătățirile care au dus la reducerea utilizării mașinilorAutoritățile din Helsinki au lucrat timp de cinci ani pentru a repeta succesul din 2019, când niciun pieton sau ciclist nu a murit în accidente rutiere. Utriainen a subliniat că succesul se datorează politicilor de mobilitate pe termen lung și strategiilor de dezvoltare urbană care au transformat capitala.În multe părți ale orașului, drumurile au fost îngustate și s-au plantat copaci pentru a-i face pe șoferi să conducă mai prudent.
S-au făcut investiții în infrastructura pentru pietoni și bicicliști, fiind realizată o rețea de piste pentru biciclete de peste 1.500 de kilometri.Rețeaua de transport public a fost îmbunătățită cu autobuze electrice și autonome, iar orașul a primit finanțare pentru o nouă linie de tramvai.Utriainen a afirmat că aceste îmbunătățiri au dus la „reducerea utilizării autoturismelor și, odată cu aceasta, a numărului de accidente grave”. Statisticile arată că, între 2003 și 2023, numărul accidentelor rutiere din oraș a scăzut de la 727 la doar 14.Amintim că România se află printre statele cu cele mai ridicate rate ale mortalității rutiere, înregistrând 77 de decese la un milion de locuitori.






