FlixBus lansează primele rute interurbane cu autocarul în România, biletele costă de la 10 lei pe sens Autor: Alice Draghici Publicat: 08/07/2025 12:17 Sursa foto: iStock Distribuie: FlixBus, compania care operează cea mai extinsă reţea de autocare interurbane din Europa, lansează primele sale rute interne în România, noua reţea conectând 50 de oraşe din toate regiunile ţării.Preţurile biletelor încep de la 10 lei per sens.
„FlixBus, compania travel-tech care operează cea mai extinsă reţea de autocare interurbane din Europa, lansează primele sale rute interne în România.Noua reţea conectează 50 de oraşe din toate regiunile ţării”, anunţă compania.
Preţurile biletelor încep de la 9,99 lei per sens şi sunt valabile pentru toate rutele interne din reţea, în funcţie de momentul rezervării şi disponibilitate.„Deschiderea reţelei interne FlixBus vine într-un moment-cheie pentru mobilitatea din România. Ne propunem să oferim o alternativă reală la transportul interurban tradiţional, printr-o reţea sigură, digitalizată şi bine conectată, construită împreună cu parteneri locali.
Conectăm peste 50 de oraşe şi răspundem nevoii tot mai mari de opţiuni eficiente de călătorie.



