Home Politică Fostul ministru al Muncii demontează „reforma de 2 zile” a actualului ministru: „Minte!” Provocarea lui Manole pentru Pîslaru Fostul ministru al Muncii demontează „reforma de 2 zile” a actualului ministru: „Minte!” Provocarea lui Manole pentru Pîslaru 0 Narcis Ghiurca 0 Trimite Publicat: 30.04.2026 17:22 Fostul ministru PSD al Muncii, Florin Manole, a declarat joi, 30 aprilie, că interzicerea cumulului pensiei cu salariul nu a fost blocat de către Ministerul Muncii. Despre Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii, spune că, „dacă vrea să facă lumină, să publice adresa Ministerului de Externe, să vedem cine și cât «susține reforma»”. Florin Manole/FOTO: Mediafax „PNL și Dragoș Pîslaru mint! Proiectul referitor la interzicerea cumulului pensiei cu salariul nu a fost blocat de către Ministerul Muncii! E redactat din august, pus în transparență tot atunci, apoi a fost făcută avizarea proiectului de către alte ministere și instituții, iar ultimul aviz a venit pe 17.04 de la CSM”, a transmis acesta. Fostul ministru adaugă că instituția „a respectat toate etapele, s-au integrat toate observațiile – inclusiv de la Cancelarie.” „Nu am tergiversat nimic, deși unele ministere au fost foarte critice.
Dacă Dragoș Pîslaru vrea să facă lumină, să publice adresa Ministerului de Externe, să vedem cine și cât «susține reforma».Dacă nu, ne-am lămurit și cu el…” Dragoș Pîslaru a transmis joi că legea care interzice cumulul pensie-salariu în sectorul public „aduce clarificare pe un fenomen care devenise un sport național: detașările și transferurile”, că statul ar urma să realizeze economii de peste 1 miliard de lei. Ministrul Dragoș Pîslaru a subliniat că proiectul, deși anunțat de mult timp, fusese „uitat” într-un „sertar cu lumina stinsă” luni de zile și că a fost nevoie de doar 2 zile pentru ca propunerea să fie înaintată și adoptată oficial. „Proiectul de lege pe care l-am adoptat este ceva ce a fost anunțat, singura problemă e că a fost pus într-un sertar cu lumina stinsă. Prim-ministrul Ilie Bolojan și Guvernul au aprins lumina pe acest subiect și ce nu s-a putut mai multe luni de zile, iată, că ne-a luat 2 zile să pot să-l propun, iar Guvernul să adopte”, a declarat Pîslaru. „Sunt conștient că preiau această responsabilitate într-un moment complicat. Vorbim de reformele asumate prin PNRR: Data limită este 31 august.
Reforma vitală este Legea salarizării unitare.Vorbim însă și despre alte subiecte care trenează. Un subiect crucial este dezinstituționalizarea persoanelor vulnerabile, fie vârstnice, fie cu dizabilități, fie copii. Revenind la legea salarizării, aș vrea să transmit un mesaj: suntem în această circumstanță după ce a fost adoptată în PNRR în 2021. De atunci, deși a existat sprijin, a fost parcată până foarte recent. Avem discrepanțe salariale.
Toate sunt o consecință directă a deciziilor din trecut”, a spus Pîslaru.El a afirmat că Florin Manole i-a transmis o variantă, care nu este definitivată și nu va scoate proiectul în transparență până nu are date despre impactul bugetar. „Calendarul este strâns, pentru că trebuie rezolvat până la 31 august. Legea salarizării nu ar trebui să fie politizată. Indiferent de contextul politic statul trebuie să funcționeze, angajamentele trebuie să fie respectate”, a spus el.
Citește și Florin Manole, la prezentarea bilanțului: Am făcut o nouă Lege a salarizării în care nimeni să nu piardă din venituri Dragoș Pîslaru preia mandatul de la Ministerul Muncii.„Avem discrepanțe salariale. Toate sunt o consecință directă a deciziilor din trecut” Guvernul interzice cumulul pensiei speciale cu salariul la stat.

