Cum se poate ajunge la alegeri anticipate, un scenariu aproape imposibil de realizat Data publicării: 30.04.2026 07:00 Foto: Shutterstock Din articol Aleșii ar rămâne fără mandat Scenariul anticipatelor, niciodată pus în practică Alegerile anticipate înseamnă, pe scurt, dizolvarea Parlamentului și resetarea raportului de forțe politice. În România, deși sunt invocate frecvent ca soluție de avarie atunci când liderii politici ajung la un blocaj, anticipatele rămân un scenariu dificil de pus în practică. „Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură” – articolul 89, Constituția României.Cu alte cuvinte, pentru a se ajunge la alegeri anticipate, Parlamentul trebuie să respingă consecutiv două propuneri de premier și de Cabinet, într-un interval de cel mult 60 de zile de la prima solicitare de învestitură. Președintele țării poate decide dizolvarea Legislativului, însă numai după consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare.Există și alte limite constituționale.
Legislativul poate fi dizolvat o singură dată într-un an și nu poate fi dizolvat în ultimele șase luni ale mandatului președintelui României.De asemenea, acest lucru este interzis și pe durata stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență.Aleșii ar rămâne fără mandat În practică, tocmai pașii constituționali fac ca anticipatele să fie greu de realizat. Procedura este declanșată doar dacă două propuneri succesive de Guvern sunt respinse la vot. Asta înseamnă că senatorii și deputații chemați să decidă asupra celui de-al doilea Cabinet votează nu doar împotriva formării unui nou Executiv, ci, indirect, și împotriva propriilor mandate. Parlamentarii ar trebui, practic, să accepte scurtarea propriului mandat și riscul unor noi alegeri, într-un context electoral care ar putea schimba echilibrul de putere. Scenariul anticipatelor, niciodată pus în practicăDeși soluția anticipatelor este invocată frecvent în perioade de criză politică majoră, în realitate România nu a fost niciodată aproape de declanșarea acestora.
Parlamentul nu doar că nu a respins succesiv două propuneri de Guvern, dar, de cele mai multe ori, Executivul propus a obținut votul de încredere încă de la prima încercare, cu câteva excepții.În 2021, Guvernul Cioloș a fost respins la vot. Acesta a reușit să strângă 88 de voturi „pentru” din necesarul de 234 de voturi pentru învestitură.La fel s-a întâmplat și în 2009, când Traian Băsescu l-a propus pe economistul Lucian Croitoru pentru a conduce Guvernul, însă propunerea a picat în Parlament.Citește și:Cine sunt „auriștii” din PSD? Gheorghe Piperea: O aripă care nu a vrut userizarea. Manda, Olguța, cam pe aceeași linie Editor : A.G.
Etichete: guvern presedinte parlament alegeri anticipate Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News Top Citite 1 PSD îi cere demisia Victoriei Stoiciu din Parlament, după ce a plecat din partid. Replica… 2 Deputatul Alexandrin Moiseev, ales pe listele SOS: Nu votez moțiunea împotriva celui mai… 3 Moțiunea de cenzură PSD-AUR a fost depusă.
George Simion anunţă că s-au strâns 251 de... 4 Mai mulți senatori și deputați intrați pe listele POT în Parlament anunță că nu vor vota…
